vremea acum 80 de ani…

E o chestie care se tot întâmplă, de obicei începând cu a doua jumătate a lunii februarie și până când se termină primăvara. Lumea, multă lume gen foarte mulți cunoscuți și nu numai ai mei, cred că pentru oricine e valabilă chestia asta, încep să se plângă că de ce nu mai vine în pula mea vara. Cum adică, gen ?

Fântâna Gh. Gr. Cantacuzino, Parcul Carol

Niciodată nu am înțeles suferințele în cauză și oricum mi se pare foarte abjecte ca opțiune de exprimare, adică nu îmi dau seama de ce ar simți cineva nevoia să se plângă că ce nasol e afară. În sloboz, așa e afară, nu e ca și cum poți să faci ceva și nici nu trebuie să-i turui altuia despre chestia asta pe genul dement anti-climateric, pentru că nici ăla nu poate să facă nimic sau care nici ăla nu poate să facă mare lucru, că în ultimile zile numai despre și cu țigani am vorbit și cum vorbesc ei și de ce. Despre țigani și despre vreme. Foarte palpitant.

În sfârșit. Ideea e că dacă trăiești în România, vremea e un alt aspect, al cinșpemiilea de care poți să te plângi. Deci tu te duci în pula mea la școală cu ghiozdănel din carton și semnul exclamării reflectorizant pe margini, așa ca să nu te calce 2-B-2264 Wartburg galben sau 1-B-4711 Dacia 1300, și acolo îți zice muista aia de învățătoare că e foarte tare și bine și sexy și fashion favorabil și decapotabil când e cazul și rabatabil dacă dai o muie pe ninsoare, că în România e climă temperat-continentală.

Parcul Cișmigiu, lângă restaurantul Monte Carlo

E o minunăție că în România avem frumos iarnă să te piși galben în omăt, primăvară să miroși zambile cu bulanii, vară să fuți cocălărese în veceurile de la ștrand sau de pe ștrand, cum se zice corect în limbaj, toamnă ca să-ți faci fisting cu gutui și din nou iarnă ca să facă centuristele municipale țurțuri de spermă în bărbii. Chestia asta e din aceeași serie cu marea calitate a plaiului strămoșesc că avem toate formele de relief, munte, capre, grădinițe, cartofiori, pizde, deltă și pula mea podiș.

Grădina Ateneului, unde azi pula statui

Toată povestea cu care îți pierzi vremea în bancă, turns out să fie un adevărat calvar pentu tine adult, căci vei fi înconjurat în toată viața ta plină de inutilități de cretini gratuiți care te vor fute cu următoarele chestii: ba că e prea cald, ba că e prea frig, ba că de ce ninge, ba că de ce pula lor plouă, ba că e prea devreme să fie caniculă, ba că e prea tărziu să fie eclipsă, ba că te de nu se văd cometele ziua, ba că care e caru` mic și de la câte țâțe curge sloboz suficient pentru caleea lactee. De toate idioțeniile astea ai putea să scapi lejer dacă nu te-ai fi născut în România, ăsta fiind singurul avantaj real dacă nu ai fi român și nu închipuiri legate de cuvinte precum trai, decență și civilizație, așa cum mulți fabulează doar ca să se înțeleagă bine la berică cu alt prost.

Oglinda Lumii, 12 martie, 1931

Așadar în România trebuie să vină ceva gen dinozauri, să ne apropiem de soare sau să de depărtăm și să nu mai stăm pe mij, ca urechea de șobolan trasă pe pulă la penitenciar fix la 45 de grade grosime, să avem și noi deșert sau geruț continuu, ca să nu se mai întrebe în permanență piloții de autovehicule și cretinii de ce e prea cald sau prea frig. Atunci despre ce ați mai vorbi, căcaților ? Ah, ce rău ar fi, despre ce am mai vorbi atunci, n-am mai avea despre ce ? Ah ce bine, futu-vă-`n guri!

Evident că și în urmă cu 80 de ani, lucrurile tot așa stăteau în țara de la jumătate dintre capul pulii nord și cercul gimnastei curve de la tropikana, fără T mare că nu e Titan Ice. În martie era tot frumos, zăpadă.

Strada Ion Câmpineanu, complet de nerecunoscut

Ceea ce acum, în București nici nu mai e, deci idioții se plâng de iarnă în martie, practic, degeaba. Pulimea se mira și atunci de acest aspect, însă se pare că pe atunci se cam bucurau că e zăpadă în martie, era o știre pozitivă. Pe undeva și mie mi se pare mai ok să fie iarnă și zăpadă decât să înmugurească toate căcaturile și să te afunzi în depresia de primăvară în care îți cântă sticletele șlagăre stând pe frunzulițe mici, de își vine să te ștergi la cur și cu el și cu frunzulițele. De evitat mugurașii, căci ei provoacă leziuni la rect.

lacul Cișmigiu

Bun, avem în dotare săptămânalul ”Oglinda Lumii” numărul 11, anul X din 12 martie 1931, adică la fix 80 de ani fără o zi față de momentul de față. În pagina 291 (nu știu ce sistem de numerotarea paginilor se folosea atunci și nu am nici cea mai mică intenție să dau search referitor la chestia asta) avem un fotoreportaj ”Oglinda Lumii” intitulat ”Zăpadă în Martie în București!”. Marea calitate a materialului, privit din perspectiva bucureșteanului vomitiv din 2011, este că readuce în ton de refresh firescul neigeistic, fără taxiuri galbene printre noroi și nămeți, fără panică și bărzăuni care se dau cap în cap pe stradă, totul e normal, copii la joacă, lume puțină și se simte liniștea aceea de iarnă și parcă și mirosul specific e prezent. Lucrurile astea au existat și în copilăria mea, însă s-au diminuat treptat până la dispariție și isterie că de ce pula mea nu e vară. Pula reclamantului, vreau să zic. Tot ce am recunoscut din cele 5 fotografii a fost fântâna Cantacuzino din Parcul Carol. În rest, absolut nimic.

Lasă un răspuns

Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>