Drumul pana la Piata Romana (2010)

“Invatasem din ce parte vine primavara si pe unde se face noapte, care sunt strazile cele mai mincinoase, blocurile fandosite…dar mai ales simteam din ce ies toate astea, intreg orasul fiind acelasi in toate, asa cum, neasteptat, expresia copiilor seamana cu ultima privire inaintea gestului flasc”.

cover1

In sfarsit a ajuns la mine prin intermediul prietenului Razvan cartea pe care autorul, Horia Tabacu, mi-o trimisese de cateva luni, deja. Titlul: “Drumul pana la Piata Romana”, o colectie de proza scurta, momente si schite scrise de-a lungul unei perioade de, probabil, peste 30 de ani si care reprezinta, totodata, debutul lui Horia Tabacu.

Pentru cine nu stie cine este autorul, Horia Tabacu este o figura super super cult in presa romaneasca. In general reactia la auzirea numelui sau este de “aha” cu incredere in superioritatea auditoriului sau de respect. Existenta, insa, a unei reactii, oricare ar fi ea, vine din faptul ca Horia Tabacu este unul dintre personajele majore din presa romaneasca: a lucrat la Informatia, la Ziua, a adus in Romania revista “Hustler”, a fost unul dintre fondatorii revistei Star si a tabloidelor Averea si Cancan.

Horia Tabacu a primit de-a lungul timpului caracterizari de tot felul, de la “agent al Satanei” (de catre o adunatura de hartuiti in guri si amarati care au venit sa protesteze la lansarea Hustler; cum ar veni inauntru lumea civilizata tragea de tate pizde si ciupea buci, iar afara saracimea scanda, ardea reviste, agita cruci si alte lucruri; cretini spre patetic si o oarecare intentie lacrimala) la “maestrul tabloidului” (de catre “Evenimentul Zilei” intr-un articol halucinant cu niste securisti din care nu am inteles nimic pentru ca nu l-am citit pana la capat fiindca nu intelegeam ce se intampla inca de cand eram la sapou).

cu Larry Flynt la ziua lui, Paris, 2002

In prezent Horia Tabacu este scriitor. In mutitudinea de autori romani care vor sa para, sa se inscrie si sa prinda din nu stiu ce fel de ego-motive si oricum mai important e ca ei exista si traiesc – sau cel putin asta era atmosfera ultima data cand eu am mai citit ceva, acum poate lucrurile s-au mai schimbat, oricum ma doare-’n-pula, ca oricum nu mai citesc nimic decat reviste de culturism si paranormal – Horia Tabacu este un autor care nu vinde ce scrie, ci ofera, o scriere transparenta, ale carei intentii incep cu litera mare si se incheie cu punct. Complet nefardat, cu un minim de concept si foarte autentic. Nu exista meschinarii, mai mici sau mai mari in spatele cuvintelor, nu se intrevad nici disperarea de a aparea si nici cea de a se incadra sau de a gasi finalul intr-un anumit gen. Asta ar fi primul mare plus.

cover4

Al doilea mare plus ar fi capacitatea deosebita a lui Horia Tabacu (care se vede si in articolele sale comune, nu doar in “Drumul pana la Piata Romana”) de a reda un colaj care se intampla intr-o singura secunda, cu rol de vernis peste cat de d`ampulea, independent, gratuit si ireversibil se intampla cele mai banale lucruri.

In al treilea rand in “Drumul pana la Piata Romana” sunt imagini peste imagini, de la fragmente din Baraganul comunist pana la pagina de login de pe facebook.

“Drumul pana la Piata Romana” contine 50 (sper sa fi numarat bine) de povestiri. In ce ma priveste, printre ele, am gasit asa: asa si asa cele mai vechi, despre realitatile din diverse provincii ale tarii cu tenta usor mizeribilista; o prima jumatate foarte buna (“Fata din Tahiti”); una foarte “incarcata” de tipul larger than life si film (“Colectia de nebuni”); o a doua jumatate foarte buna (“Sanda”); o incalificabila care este si preferata mea si care se numeste “Maine va fi primavara”.

La final:

- despre film: “un alt barbat se agita, ii dirija, ii determina sa-si schimbe locurile, unde parcasera masinile. Acum nu mai auzeam nimic, dar imaginile fara sonor sunt de cele mai multe ori mai sugestive. Barbatul respectiv parea a fi cel ce raspunde de locul respectiv si manevrele, pe care le impunea erau firesti”.

- despre uluitoarele performante ale unui jeg uman: “Papie are strungareata mare. Isi strecoara limba prin ea, o vantura prin aer si, cu putin efort, isi atinge nasul, de unde o musca zboara speriata”.

- despre cea mai frumoasa zi la mare: “Pe micile alei dintre vilele statiunii Venus, acum, dupa ploaie, au iesit foarte multi melci. La fiecare pas, zeci de cochilii strivite scrasnesc, dar e singura solutie pentru ca pe alaturi e noroi si ce conteaza cativa melci pe lumea asta? De cand lucra el in Venus, copacii si tufele crescusera acoperind ferestrele de la parter hotelurile se mai scorojisera, iar asfaltul devenise mai ondulat, capatand chiar unele riduri. Gabi Micu ramasese aproape singur in agentie. Colegii lui, in majoritate studenti, plecasera pe la facultati. Intunericul noptii de octombrie si scrasnetul melcilor il invaluiau in nesiguranta. Mereu, toamna, simtea asa”.

- despre un zombi care s-a dus la frizer: “In fata mea se tunde un batran aproape chel, cu putin par deasupra urechilor si pe ceafa. Nu inteleg de ce se mai tunde”

- despre false impresii: “23 August, zi in care m-am simtit intotdeauna foarte bine pentru ca fastul si aglomeratia de la defilare mi s-au parut o perdea intre mine si ceilalti”.

- despre litoral in the 70′s: “Ne-am plimbat prin cartierul grecesc din Constanta, spre seara am stat intr-un bar de zi de la cazinou, o incapere cu ferestre rotunde, chiar pe malul marii, ceva intre un restaurant si un vapor.

- despre ce se intampla in minutul 0:32 al celui mai memorabil rated X movie: “O fata din Tahiti se dezbraca gratios ca si cum si-ar scoate numai basmaua. Se impleteste apoi printre lucrurile din camera pastrandu-si in picioare numai sabotii cu tocuri inalte”.

- despre un magazin de unde, in copilarie, mi-am cumparat lucruri de importanta majora in prezent: “In fata vitrinelor magazinului Unic s-au oprit pe rand, desi marfurile expuse nu-i interesau catusi de putin

- despre dude: “Stau sub un dud. Caldura prafoasa smotoceste dudele, mustele satule ma lovesc destul de violent si de obraznic pentru ele. Astept o masina de ocazie cu care sa ma duc acasa. Dudele innegresc praful”.

- despre Horia Tabacu: “Sa traiti!”

Lasă un răspuns

Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>